Na, ca am avut si eu curaj sa ma bloghez, ca zice lumea ca as avea ceva de zis. Bineinteles ca am! De cele mai multe ori zic si ce nu trebuie. Probabil ca ursitoarele mele au fost inchise in vreun turn si eliberate abia cand a fost nevoie sa vina la mine si atunci saracele s-au apucat de trancanit si m-au ursit si pe mine cu asta. Totusi tind sa cred ca e mai bine asa, ca vad ca daca nu zic, nu mai vorbeste lumea cu mine, dar asta e o intreaga poveste care are sens si pe care o aman pe alta data, ca in momentul asta nu prea mi se leaga ideile si ar face nota discordanta.
Am doua zile de cand ascult aproape continuu cea mai faina piesa din ultimul timp. Living Darfur de la Mattafix. Astia de obicei au versuri in care scot in evidenta raul si suferinta, cel putin eu numai de din astea am dat la ei, asa ca bag in seama numai ce e pozitiv, deci nu prea stiu despre ce e vorba, dar stiu cu siguranta ce-mi transmite melodia. E absolut inaltatoare si merg razand pe strada, si-mi vine sa topai si sa dansez, sa iau lumea in brate, sa rad cu soarele, sa-mi dea floraresele lacramioare si lalele, sa vad cersetorii cum isi arunca zdrentele de pe ei si apar la bermude, cu slapi, cravata si palarii de paie, sare apa din hidrant(asa, americaneste, ce mama naibii) si dansam cu totii veseli sub stropii de apa curata, cocotati pe cate un AudiQ7 alb, si se lipeste tricoul de Shakira, sar nasturii de la camasa lu Johnny Depp si uite-l si pe Willy, e liiiibeeer!!! Doar “music makes the people come together”, nu?
Sau ursitoarele mele or fi fost high si s-a luat??….
