De recuperat

Draga Zapacila,

Rusine sa-ti fie ca ti-ai neglijat singurul si cel mai infocat fan!

 

 

 

Draga Oana,

Imi revin pe blog pentru nu stiu exact cat timp si trebuie sa platesc o datorie fata de tine. Mi-ai dat tu o leapsa acum muuulta vreme pe care diferite imprejurari ajutate si de lene m-au impiedicat s-o onorez. Acum insa, pentru ca sunt la serviciu, singura,intr-un birou de mansarda in care mai inainte m-au bantuit niste gandaci zburatori si urat mirositori, o sa ma lupt sa incropesc un text rezonabil legat de tema lepsei. Desi nu am  o poveste asa de haioasa ca a ta, o sa ma straduiesc sa gasesc ceva.

Nu multa lume stie (din cei care m-au cunoscut mai recent), ca am fost o adolescenta foarte obraznica, la un mod destul de bizar (nu cere detalii, nu o sa dezvolt acum :p ). Desi daca ma gandesc mai bine, fata de ce se intampla “in ziua de azi”, eram chiar cuminte. In fine, dependenta cea mai “teribila” dobandita in adolescenta a fost fumatul. De care m-am apucat pentru ca imi placea cum ies iarna aburi din mine si voiam sa fac sa se intample mereu Uuuuu!!!

Multi ani nu au stiut decat vreo cinci persoane ca fumez. Era foarte fain si palpitant sa ma ascund pe dupa copaci, prin tribunele liceului;cel mai mult imi placea sa chiulesc de la ore si sa fumez in parc. OOohohooo, ce nebunie! ) Apoi au aflat mai multi si deja nu mai era asa de palpitant. M-am straduit insa foarte mult sa nu afle ai mei de treaba asta, ca aproape orice copil de altfel. Adrenalina la maxim . Desigur, mai apoi am crescut si nu mai era nici joaca, nici adrenalina, era doar un obicei pe care l-am dus la extreme (acuma, fiecare cu extrema lui, pentru mine un pachet si jumate pe zi e extrem).  Si uite-asa incet incet am inceput sa nu mai suport fumul de tigara, apoi tigarile imi provocau un rau fizic incredibil pe care eu ma straduiam sa-l ignor, ca nu puteam renunta la tigari, la obiceiul de a fuma, pana cand, intr-o zi, dupa vreo 10 ani (+ sau -), mi-am aprins o tigara, am tras un fum, nimic schimbat, totul ok, feelin’ good, am mai tras un fum, m-am uitat la tigara care nu-mi zicea absolut nimic si am stins-o. Au trecut cateva luni bune de atunci, vreo sase, in care nu am mai fumat decat de vreo doua ori …iarba…. ) I’m clean now )

So, asta-i plictisitoarea mea poveste despre un invers la curbei lui gauss (daca se cheama cumva let me know) intre mine si tigari.

 

Dilema – de prin liceu

Asta nu e un post pentru cei care au o problema cu astia care pun pe blog ce viseaza noaptea. Multe din chestiile scrise aici, pe blog, de fapt sunt visate noaptea, cu foarte multe nopti incolo (cum ar fi textul de mai jos), sau visate mai recent. What can I say… viata mea e atat de plictisitoare incat, ca sa nu moara, creierul meu se face activ noaptea. Aici se aplica in oarecare mica masura vorba marelui filozof anonim: “Creierul este un organ minunat care incepe sa lucreze cand te trezesti si se opreste cand ajungi la serviciu”. Marea mea multumire e ca, desi uneori am vise care ma fac sa ma trezesc plangand, de cele mai multe ori am vise care ma fac sa ma trezesc razand in hohote! Asa am patit cu “poezia” de mai jos, care mi s-a aratat exact in forma asta intr-o noapte de clasa a 12-a, si care s-a vrut asa de tare pusa pe foaie, ca m-a trezit aproape sufocata de ras. Doar sunt o persoana pozitiva!

Dilema

Un clinchet de cui se-aude din sicriul ocupat:

S-a-mbolnavit de viermi, si vrea sa plece la tratat!

E descompus si-abia tine ciocanul;

- Sa ies, sau sa nu ies? Mai bine dau cu banul…