Rusine sa-ti fie ca ti-ai neglijat singurul si cel mai infocat fan!

Draga Oana,

Imi revin pe blog pentru nu stiu exact cat timp si trebuie sa platesc o datorie fata de tine. Mi-ai dat tu o leapsa acum muuulta vreme pe care diferite imprejurari ajutate si de lene m-au impiedicat s-o onorez. Acum insa, pentru ca sunt la serviciu, singura,intr-un birou de mansarda in care mai inainte m-au bantuit niste gandaci zburatori si urat mirositori, o sa ma lupt sa incropesc un text rezonabil legat de tema lepsei. Desi nu am  o poveste asa de haioasa ca a ta, o sa ma straduiesc sa gasesc ceva.

Nu multa lume stie (din cei care m-au cunoscut mai recent), ca am fost o adolescenta foarte obraznica, la un mod destul de bizar (nu cere detalii, nu o sa dezvolt acum :p ). Desi daca ma gandesc mai bine, fata de ce se intampla “in ziua de azi”, eram chiar cuminte. In fine, dependenta cea mai “teribila” dobandita in adolescenta a fost fumatul. De care m-am apucat pentru ca imi placea cum ies iarna aburi din mine si voiam sa fac sa se intample mereu Uuuuu!!!

Multi ani nu au stiut decat vreo cinci persoane ca fumez. Era foarte fain si palpitant sa ma ascund pe dupa copaci, prin tribunele liceului;cel mai mult imi placea sa chiulesc de la ore si sa fumez in parc. OOohohooo, ce nebunie! ) Apoi au aflat mai multi si deja nu mai era asa de palpitant. M-am straduit insa foarte mult sa nu afle ai mei de treaba asta, ca aproape orice copil de altfel. Adrenalina la maxim . Desigur, mai apoi am crescut si nu mai era nici joaca, nici adrenalina, era doar un obicei pe care l-am dus la extreme (acuma, fiecare cu extrema lui, pentru mine un pachet si jumate pe zi e extrem).  Si uite-asa incet incet am inceput sa nu mai suport fumul de tigara, apoi tigarile imi provocau un rau fizic incredibil pe care eu ma straduiam sa-l ignor, ca nu puteam renunta la tigari, la obiceiul de a fuma, pana cand, intr-o zi, dupa vreo 10 ani (+ sau -), mi-am aprins o tigara, am tras un fum, nimic schimbat, totul ok, feelin’ good, am mai tras un fum, m-am uitat la tigara care nu-mi zicea absolut nimic si am stins-o. Au trecut cateva luni bune de atunci, vreo sase, in care nu am mai fumat decat de vreo doua ori …iarba…. ) I’m clean now )

So, asta-i plictisitoarea mea poveste despre un invers la curbei lui gauss (daca se cheama cumva let me know) intre mine si tigari.

Asta nu e un post pentru cei care au o problema cu astia care pun pe blog ce viseaza noaptea. Multe din chestiile scrise aici, pe blog, de fapt sunt visate noaptea, cu foarte multe nopti incolo (cum ar fi textul de mai jos), sau visate mai recent. What can I say… viata mea e atat de plictisitoare incat, ca sa nu moara, creierul meu se face activ noaptea. Aici se aplica in oarecare mica masura vorba marelui filozof anonim: “Creierul este un organ minunat care incepe sa lucreze cand te trezesti si se opreste cand ajungi la serviciu”. Marea mea multumire e ca, desi uneori am vise care ma fac sa ma trezesc plangand, de cele mai multe ori am vise care ma fac sa ma trezesc razand in hohote! Asa am patit cu “poezia” de mai jos, care mi s-a aratat exact in forma asta intr-o noapte de clasa a 12-a, si care s-a vrut asa de tare pusa pe foaie, ca m-a trezit aproape sufocata de ras. Doar sunt o persoana pozitiva!

Dilema

Un clinchet de cui se-aude din sicriul ocupat:

S-a-mbolnavit de viermi, si vrea sa plece la tratat!

E descompus si-abia tine ciocanul;

- Sa ies, sau sa nu ies? Mai bine dau cu banul…

De ceva vreme, cam de la inceput asa, in firma la noi atmosfera e destul de mormantala. Se interzic o multime de chestii, mai mult prin atitudinea generala, asa ca singura modalitate de a fi activ e navigatul pe net. Jobul in sine in asta consta, doar ca unii dintre noi mai au si scapari pe site-uri funny. In consecinta sefii au dat ban pe site-urile astea. Cum ne-am dat seama si ce reactii am avut (rezumat):

1: hmm nici la mine nu merge youtube
1: dar alte site-uri merg
eu: da
1: si nici myspace nu merge
1: nici 220 nu merge
eu: da stiu
1: mai tre sa nu mai mearga muzica
1: ar fi prea funny
eu: nu, ar fi de urlat!
eu: am intr pe cineva daca merge youtube si a zis ca da
1: winampul merge deocamdata
eu: io ascult guerilla live
1: si merge?
1: merge trilulilu
eu: insane in the membrane!
1: i’m going insane
eu: poate pun ban si la mess si la siturile de bancuri
1: eu zic sa semnam o cerere sa ne puna ban si la astea
1: macar stim o treaba
eu: da, ca ne ispitesc!!!
1: peace in Zimbabwe
eu: sa fie interzise!
1: exact
1: e lucrul diavolului
1: poate au pus ban si pe biblia online
eu: sfantu-duh.ro trebuie interzis!!!!
1: coliva.ro
1: pai daca e coliva online de ce sa nu fie si biblie?
eu: corect
1: poti “comanda prin carucior”
eu: auzi sa aiba logo: “cumpara cat poti duce cu crucea!”
eu: “daca nu poti sa-ti duci crucea, oferim transport contra cost!”
1: discount ptr paralitici si posedati
1: stai ca eu rad si e sefu aici, poate imi atrage atentia ca e interzis sa razi aici!
1: trebuie sa fac un semn din ala cu “in acest birou este interzis rasul”
eu:”pastreaza crucea, daca la final de luna ai 5 cruci, oferim GRATUIT o exorcizare pentru unul din prietenii tai, plus un abtibild cu formatia CIMITIR “
eu: cu albumul “Forever undergrounded”
1: Dj Undertaker
eu: Numai la Mystic Club
1: MC Popa
1: exact
eu: “plus, mare tombola mare: 3 perechi de pantofi sport marca Adancbag, din cea mai buna fibra de carton!!!”
1: carton networks
eu: vino imbracat in negru si nuante de negru si poti castiga
1: un negru mai vesel
1: )
eu: )
eu: nu mai pooot
1: nu mai stiu ce sa fac sa ma abtin
1: ma duc sa rad in baie
eu: du-te la baie
1: vezi, mai bine le zicem sa ne taie messul
eu: mergem sa adunam semnaturi?
1: da
eu: gata
eu: work!
eu: work!
eu: work!
eu: stii piesa…
1: oh mammmmmaa
1: daca nu vii si cu biciul nu-i treaba
eu: ccpssshhhhhh

Felicitari daca ai reusit sa citesti acest text! Nu ai castigat nimic. Chiar nimic!

Am tot evitat sa scriu despre asta, dar ma mustra si constiinta si mi se si atrage atentia. Asadar marturisesc.

Impinsa de curiozitate m-am uitat si la clipul piesei Living Darfur. Mi-am facut curaj mai demult, desi banuiam despre ce e vorba. Am aflat (si e irelevant daca e sau nu prea tarziu), ca ce se intampla omuletilor alora simpatici de prin Sudan (care merita mult mai mult de la Providenta sau pur si simplu de la societate), e una din cele mai mari catastrofe umane (catastrofa umanitara??) din istorie. Desigur, intrucat desconsider rasa umana, pot sa spun ca nu ma mira catusi de putin ca se intampla. Doar suntem in “varsta Intunecata”!

STOP! Nu sunt insensibila. Si nu trebuie sa ma justific.

Nu stiu de ce am crezut ca e in regula sa scriu despre asta, ca abia am scapat de paranoia. Bine ca m-am oprit la timp.

Despre paranoia – Am citit si eu, la un moment dat, “Organizatiile secrete si puterea lor in secolului XX” a lui Jan Van Helsing, in care acesta dezbate problema existentei francmasoneriei si a altor organizatii secrete subordonate acesteia. Si toata cartea e plina de conspiratii si fapte malefice comise asupra umanitatii. Zice despre cat de grozavi, nemuritori si atotputernici sunt unii si cat de bine suntem cu totii, restul, patrunsi de tentaculele sistemului special format ca sa arate asa, despre cum, de fapt, exista extraterestrii aia care ne bantuie canalele TV asa de tare incat, cred ca daca am vedea maine unul, am zice “aaaa, salut, ce faci frate, te-am vazut in Alien vs Predator alaltaieri! Ma bucur ca tu esti ala care a invins pana la urma. Gimme five!!” Asta daca ne referim la partea 1, ca in a 2-a castiga, evident americanii!!

Anyway, dupa ce am citit cartea aia am ajuns sa fiu si mai speriata de tot ce ma inconjoara; aveam impresia, la un moment dat, ca Big Brother is watching me, ca mobila care trosneste noaptea cand incerc sa adorm e de fapt vocea demonului cu ajutorul caruia reusesc masonii sa conduca toata lumea, ca Basescu a fost suspendat din functie dupa vizita nu-stiu-carui nene dintr-o loja masonica din Rusia, and so on and so forth.

Acum mi-a mai trecut. M-am obisnuit cu ideea ca sunt o oaie ca toata lumea care nu e “Iluminatii”, dar care e destul de neagra sa se rataceasca, macar cat de cat, de restul de turma si de “pastor”.

SI VACILE NU SUNT MOV CU ALB!!!

Din pacate sau din fericire nu sunt una din persoanele care tin neaparat sa se uite sau sa asculte la stiri. sunt prea putin pozitive, asa ca le evit.

Dar de ceva vreme am devenit un mic fan Radio Guerilla. Stirile lor imi plac, ca nu prea sunt negative, iar daca sunt, tin mai mult de politica, si eu oricum sunt pe dinafara si n-as sti care-i stirea buna. Politica e rea din principiu, asa ca nu ma astept la stiri bune. Logic.

Azi insa am auzit o stire care m-a cam suparat. Nu e o noutate, ca multi au aflat deja despre asta de mai demult. Am aflat ca Darren Hayes de la Savage Garden e gay!!! This is so two minutes ago, one might say. Pai cum dom’le sa fii gay dupa ce canti asa? La Johnny Depp am renuntat ca era prea mare distanta dintre noi si eu fiind cu serviciul nu puteam sa fiu mereu cu el. A suferit foarte mult. S-a insurat ca incepuse lumea sa vorbeasca. Dar tu ce faci? Acum toate sperantele mele s-au dus pe apa sambetei (asta s-ar traduce in limba ta cu “on saturday’s water”) daca te-ai facut si tu gay! Nu puteai sa zici de mai-nainte, ca sa stiu despre ce canti?!?

Am inima franta dar ma gandesc ca poate totusi mai am o speranta: sper ca Angelina Jolie sa recunoasca si ea ca e gay. Ca mie imi place si de Angelina si de Brad Pitt!

Neata! Am facut si eu ochi. Mai devreme decat as fi vrut.

Ma, o chestie nu inteleg. Chiar sunt pe cale de disparitie oamenii lenesi? Ar trebui sa-mi fac griji pentu specia asta? Eu, de exemplu, ca specimen de felul asta, ma lupt cu ceasul cand suna dimineata sa ma trimita la serviciu, la birou profit de orice momentel in care pot sa-mi tuflesc mutra sictirita pe tastatura (cateodata ma trezesc ca am obrajii cu patratele), bag un energizant ca sa-mi revin, ca inca nu traim in lumea ideala in care toti sa luam bani ca dormim (eu inca mai sper), apoi, cand ajung acasa sunt prea obosita sa fac ceva, in ciuda faptului ca inca ma bantuie vaporii de energizant, care, culmea, nu ma lasa nici sa dorm, asa ca a doua zi dimineata din nou incerc sa-mi conving ceasul ca inca un sfert de ora ma mai tine patul!!!

Sper ca inca mai exista neintegrati in sistem, cel putin nu absorbiti pe deplin; oameni normali, care urasc sa se trezeasca dimineata numai daca tre sa lucreze, ca daca e vorba de plecat prin munti sau pe la mare, sau pe unde se mai poate pleca, nu mai e nevoie de negocieri cu ceasul, ca il lasa sa castige, chiar cu juma de ora, ca sa fie timp si de baut cafeaua in gara, cu toata gasca. Sau macar, daca se trezesc devreme in timpul saptamanii, profita din plin de weekendul ala in care nu pleaca pe nicaieri si doooorm pana la pranz si-un pic!

Asta am vrut eu sa fac weekendul asta, si cel trecut, si ala de dinaintea celui trecut…. Si sunt intru totul convinsa ca as fi reusit daca as fi locuit intr-un bordei singuratic, in padure. Dar nu e cazul, pentru ca locuiesc, ca majoritatea ocupantilor unei urbe, intr-un bloc comunist, cu 5(cinci) apartamente pe palier. Intr-un cartier posedat de manele! Care pornesc in fiecare dimineata la ora fixa: cand mi-e mie somnul mai drag!!! Si tin exact pana cand m-am trezit plina de draci!!

Dar nu e mereu asa. Cateodata, duminica mai ales, pe vecinii de la casele de jos ii apuca harnicia. Dar nu asaaa, oricum, nuuuu, ca si eu mai dau cu o matura sau mai spal un vas sau o rufa, dar, Dumnezeu sa ma ierte, cu flexul nu m-am apucat niciodata, mai ales nu la ora 8(opt) dimineata, cand tot restul lumii sta de vorba in soapte cu ingerii!!! Am inteles, prima data erau bucurosi ca si-au luat flex, dar in numele bunului simt, mai foloseste-l si cand nu sunt eu acasa incercand sa dorm! Acum si-a luat si ciocan! Ma bucur ca o duce bine si face investitii asa marete!

Duminica seara e cel mai fain! Dupa ce imi fac meditatia (imi plang in pumni ca a doua zi e luni), si sunt gata de somn, incepe concertul magic. Si nu e mereu la fel. Intr-o seara baga Andrea Bocelli, la maxim, ca sa vede lumea ca e si ei culti, in alta baga bluzuri de dragoste, ca are si ei suflet si simte la inima, dar de cele mai multe ori castiga tot manelele si canta si ei, sa vada lumea ca are talent. Se mai iau si la bataie din cand in cand, dar atunci adorm bine….

Acum e sambata dimineata si procesul de tortura e abia la inceput. Totusi, recitind textul asta inainte de a-l face public (pffffahahahaha, care public?!?), mi-am dat seama ca bietii oameni nu au nici o vina ca eu stau weekendurile acasa in loc sa plec in lume si sa caut linistea. Hmmm…ma duc sa prind primul tren spre oriunde.

Am racit. Nu e ceva neobisnuit. Si bine ca nu e o raceala din aia chiar antipatica. Asta e din aia cu stranuturi puternice, exact cum imi place. Mi-e ciuda ca nu se prezinta si la mine cum face pe la unele persoane. De exemplu, am o colega care stranuta de cate 8,9 ori pe zi! Mama, ce-o mai invidiez! Eu am ajuns abia la performanta de 4 stranuturi azi! Ma simt implinita, n-am ce zice.

Ce mi-a venit sa scriu despre asta? Pai e simplu. Am un job foarte plictisitor si ca sa nu moara neuronii mai fac legaturi de cuvinte in gand (altii fac asta fara oprire). Ma mai intrerupe cate un stranut din asta acum, cu ocazia racelii, si uite-asa mi-am dat seama ce departe as ajunge daca as fi in spatiu si as trage un stranut din asta! Presupunand ca as avea abilitatea si talentul de a trai si respira fara ajutorul costumului magic, desigur. Maamaaa, pai as ajunge pana la Marte! Aaa, nuu, staaai, ca in spatiu e vid si nu intervine forta de frecare, deci cu siguranta as ajunge….maaai departe! Mi-ar face Hubble-u’ poza: “eu tinand soarele in mana”; stiti, din alea de care face tot omul care prinde apus sau rasarit la mare. Numai ca eu as tine in mana soarele Aldebaran.

Hai ca vad ca stranutul asta ma duce in alt univers de-acuma, asa ca ma tin de nas si revin cu picioarele pe pamant si cu ochii in tabele.

Aaa, apropo, a zis ET sa terminam cu prostiile si sa nu mai taiem copaci.

Na, ca am avut si eu curaj sa ma bloghez, ca zice lumea ca as avea ceva de zis. Bineinteles ca am! De cele mai multe ori zic si ce nu trebuie. Probabil ca ursitoarele mele au fost inchise in vreun turn si eliberate abia cand a fost nevoie sa vina la mine si atunci saracele s-au apucat de trancanit si m-au ursit si pe mine cu asta. Totusi tind sa cred ca e mai bine asa, ca vad ca daca nu zic, nu mai vorbeste lumea cu mine, dar asta e o intreaga poveste care are sens si pe care o aman pe alta data, ca in momentul asta nu prea mi se leaga ideile si ar face nota discordanta.

Am doua zile de cand ascult aproape continuu cea mai faina piesa din ultimul timp. Living Darfur de la Mattafix. Astia de obicei au versuri in care scot in evidenta raul si suferinta, cel putin eu numai de din astea am dat la ei, asa ca bag in seama numai ce e pozitiv, deci nu prea stiu despre ce e vorba, dar stiu cu siguranta ce-mi transmite melodia. E absolut inaltatoare si merg razand pe strada, si-mi vine sa topai si sa dansez, sa iau lumea in brate, sa rad cu soarele, sa-mi dea floraresele lacramioare si lalele, sa vad cersetorii cum isi arunca zdrentele de pe ei si apar la bermude, cu slapi, cravata si palarii de paie, sare apa din hidrant(asa, americaneste, ce mama naibii) si dansam cu totii veseli sub stropii de apa curata, cocotati pe cate un AudiQ7 alb, si se lipeste tricoul de Shakira, sar nasturii de la camasa lu Johnny Depp si uite-l si pe Willy, e liiiibeeer!!! Doar “music makes the people come together”, nu?

Sau ursitoarele mele or fi fost high si s-a luat??….